El este Ianis și a intrat în Cartea Recordurilor la 13 ani. Este cel mai rapid telegrafist din lume

El este Ianis și a intrat în Cartea Recordurilor la 13 ani. Este cel mai rapid telegrafist din lume

Ianis Scutaru, elevul-minune de la Colegiul Național "Petru Rareș" din Piatra-Neamț, a transformat codul Morse într-o artă pe care o stăpânește cu o viteză uluitoare. La doar 13 ani a intrat în Cartea Recordurilor. 

Pasiunea pentru telegrafie a început din curiozitate și dorința de a face parte dintr-o echipă. De aproape opt ani, Ianis se antrenează constant, transformând pasiunea în performanță. Primul său titlu de campion național a venit după trei ani de efort, iar de atunci nu s-a mai oprit. Momentul culminant al carierei sale a fost la Târgul Internațional al Radioamatorilor din Germania, unde, în fața a 11.000 de vizitatori din 50 de țări, a demonstrat că poate atinge o viteză incredibilă de 1.160 de semne pe minut. 

"Prima oară devenisem campion național, după vreo trei ani, cam așa. Și de atunci nu m-am mai uitat în spate", a declarat Ianis Scutaru, campion mondial telegrafist. Momentul culminant a fost în Germania, la Târgul Internațional al Radioamatorilor. În fața a peste 11.000 de vizitatori din 50 de țări, Ianis a dovedit lumii întregi că se poate. "Eu am cea mai mare viteză de 1160 de semne pe minut și pentru a ajunge aici a fost nevoie de muncă și mi-am sacrificat din timpul liber", a declarat Ianis Scutaru, campion mondial telegrafist.

Tatăl băiatului de 13 ani spune cât de greu este să ajungi la o astfel de performanță. 

"Partea de telegrafie viteză, noi în România o regăsim sub numele de telegafie SAL. Noi ajungem la niște viteze de transmitere și de recepție atât de mari încât majoritatea radioamatorilor din lume nu reușesc să înțeleagă ceea ce face. Pentru el, ceea ce face el și recordul lui mondial este un record mondial absolut. Adică a reușit să spargă barierele inclusiv ale senioratului, deși abia acum se pregătește să treacă la juniori mari", a declarat Lucian, tatal lui Ianis.

Sursa foto: Observator

record mondial cartea recordurilor elev telegraf codul morse
← Înapoi la știri