O judecătoare federală a decis vineri că Luigi Mangione, suspectat de uciderea directorului celui mai mare grup de asigurări de sănătate american, la New York, în 2024, nu poate fi condamnat la moarte.
Potrivit AFP, judecătoarea Margaret Garnett a respins două capete de acuzare care permiteau pedeapsa capitală: omorul și folosirea unui pistol cu amortizor. Astfel, juriul nu va putea lua în considerare pedeapsa cu moartea, ci doar condamnarea la închisoare pe viață pentru celelalte capete de acuzare, legate de hărțuire și urmărirea victimei.
Mangione, în vârstă de 27 de ani, este judecat într-un proces federal, unde selectarea juraților începe la 8 septembrie, iar procesul propriu-zis la 13 octombrie. În paralel, el este inculpat și într-un proces la nivelul statului New York, unde riscă de asemenea închisoare pe viață. În ambele cazuri, a pledat nevinovat.
Acuzat de uciderea cu sânge rece a lui Brian Thompson, directorul UnitedHealthcare, împușcat mortal la 50 de ani pe o stradă din Manhattan la 4 decembrie 2024, Mangione a fost arestat cinci zile mai târziu într-un McDonald's din Pennsylvania, la 370 de kilometri de locul crimei.
Cazul său a atras atenția publică, Mangione devenind pentru unii un simbol al frustrării americanilor față de companiile de asigurări de sănătate, acuzate că prioritează profiturile în detrimentul îngrijirilor medicale. La înfățișările în instanță, este susținut în mod constant de simpatizanți, în special femei tinere.
Sursa Foto: Instagram