Iolanda Balaș, una dintre cele mai mari atlete din istoria României, a fost la un pas de a-și încheia cariera prematur după Olimpiada din 1956, din cauza presiunilor și abuzurilor exercitate de Securitate. 


Născută la Timișoara pe 12 decembrie 1936, într-o familie româno-maghiară, Iolanda a început să practice atletismul la vârsta de 12 ani. La doar 15 ani, în 1951, a stabilit primul record național la săritura în înălțime, cu 1,48 m. Între 1957 și 1967, a dominat competițiile, câștigând peste 100 de concursuri consecutive și doborând recordul mondial de 14 ori, devenind o legendă a sportului mondial. 


La Olimpiada din 1956 de la Melbourne, Iolanda a fost trimisă fără antrenor, fiind însoțită doar de ofițeri ai Securității. După ce s-a clasat pe locul 5, ofițerul Silberstein Iulius a acuzat-o că „a făcut de rușine România”, mergând până la a-i rupe poza de pe tabloul olimpic. 


Acest incident a marcat-o profund, determinând-o să renunțe temporar la atletism. "Chestiunea asta a marcat-o foarte tare, încât a renunțat la atletism. A renunțat în 1956, după Olimpiada de la Melbourne. Nu a mai vrut să se antreneze, pur și simplu, nu a mai vrut să se ducă", a spus Andrei Vochin pentru Fanatik


Cu toate acestea, Iolanda și-a reluat pregătirile pentru Olimpiada din 1960, devenind campioană europeană. Înaintea plecării la Roma, Securitatea a refuzat inițial să-l includă în delegație pe antrenorul său, Janos Sőtér. Determinată să-și apere cariera și demnitatea, Iolanda a mers în audiență la Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul României de atunci, și l-a convins să permită plecarea antrenorului alături de ea.


"A fost întâmpinată cu un buchet de flori. A fost întrebată: «matale de ce nu ești la Olimpiadă?», iar ea: «pentru că nu îl lasă pe Sőtér să meargă cu mine, nu se poate așa ceva, nu mă mai duc să mă fac de râs»". Dacă credeți despre mine că rămân în străinătate, atunci nu pot să concurez pentru țara care nu are încredere în mine». Gheorghiu Dej a spus: «stai liniștită, se rezolvă, plecați împreună la Olimpiadă»”, a mărturisit Andrei Vochin.