Pasajul de pe DJ401, care traversează Autostrada A0 București în zona comunei Berceni și reprezintă principala legătură rutieră a localității cu Capitala, a început să prezinte probleme serioase la doar doi ani de la deschidere. Pe rampele de acces au apărut fisuri adânci, iar parapetele metalice par să se fi înclinat, ceea ce a stârnit îngrijorarea locuitorilor din zonă.
Primele semnale de alarmă au fost trase de consilierul local Vasile Diaconu, care a publicat pe rețelele sociale imagini și filmări cu starea actuală a pasajului. Acesta a susținut că unele crăpături ar avea peste 20 de centimetri adâncime, iar parapetul metalic s-ar fi deplasat odată cu terenul. Diaconu a cerut intervenția autorităților și a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând o expertiză tehnică pentru a stabili exact cauza degradării.
Reprezentanții CNAIR au transmis că lucrarea se află încă în perioada de garanție, care durează zece ani, iar responsabilitatea remedierii revine constructorului, compania turcă Alsim Alarko. Potrivit purtătorului de cuvânt Alin Șerbănescu, firma a fost deja notificată oficial și trebuie să realizeze rapid o expertiză pentru a stabili soluția tehnică și pentru a repara problemele apărute.
La rândul său, președintele Asociația Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea, a explicat că situația nu trebuie dramatizată, dar nici ignorată. Specialistul spune că problemele nu afectează, cel mai probabil, structura podului în sine, ci rampele de acces, unde taluzul ar putea aluneca.
Ionuț Ciurea a criticat și intervențiile superficiale, precum acoperirea fisurilor cu silicon sau alte materiale, spunând că acestea nu rezolvă cauza reală. În opinia sa, este necesară o analiză tehnică serioasă și o intervenție rapidă a constructorului, astfel încât degradarea să nu se agraveze și circulația să rămână în siguranță.
„Nu trebuie să facem acum un caz că pică podul sau ceva de genul acesta, nu despre asta este vorba. Dar nici nu trebuie ignorată problema. Și, bineînțeles, constructorul trebuie să remedieze corespunzător. Trebuie reparat și trebuie făcut cât mai repede, ca să nu se agraveze problema și, pe de altă parte, să nu se lungească situația, mai ales că încă nu a expirat perioada de garanție", a mai spus președintele Asociației Pro Infrastructură.
Sursa foto: Facebook / Vasile Diaconu